Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost arestat preventiv, după ce polițiștii au descoperit în două autoturisme care îi aparțineau aproape 300.000 de țigarete de contrabandă, cu o valoare de aproximativ 250.000 de lei. Bărbatul a fost oprit în trafic de către polițiști la intrarea în municipiul Suceava, dinspre Rădăuți. În portbagajul autovehiculului pe care îl conducea au fost găsite 10.000 de pachete de țigări de contrabandă. Ulterior, în urma unei percheziții domiciliare, anchetatorii au descoperit un al doilea autoturism utilizat de același bărbat, parcat în apropierea locuinței sale. În interiorul acestuia au fost identificate alte aproape 5.000 de pachete de țigări.
Autor
-
View all posts Producător RTV (știri)Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

