Bucovina Shooting Club a adus, pentru prima dată, o etapă a Campionatului Național VA 1500 PPC în zonă. Poligonul de la Bucecea, din județul Botoșani, a devenit, timp de trei zile, locul unde s-au întâlnit campioni mondiali, europeni și sportivi debutanți. Un sport costisitor, dar în care membrii clubului au reușit podiumuri încă din primul an de activitate. Evenimentul a arătat că performanța și pasiunea pot transforma orice competiție într-un reper național.
Autor
-
View all postsTeleviziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.


Un comentariu