Cupa Moldovei la Todirești. Expoziție regională de porumbei, găini și iepuri de rasă

Sala de sport din Todirești a devenit, la finalul săptămânii trecute, punct de întâlnire pentru crescători și pasionați de animale de rasă. Expoziția regională „Cupa Moldovei” a adus în fața publicului porumbei, găini, palmipede și iepuri selecționați, evaluați de arbitri și puși la dispoziția celor interesați. Evenimentul a avut și o componentă competitivă, dar și una economică, prin vânzarea exemplarelor. Pentru comunitate, a fost una dintre puținele manifestări de acest tip din zonă, dar și o ocazie ca și cei mici să intre în contact cu animale pe care le văd din ce în ce mai rar prin gospodării.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Cătălina Biholar

    Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts Editor Coordonator Programe TV
  • Adriana Dascălu Bulină

    Adriana Dascălu-Bulină: realizatoare a emisiunilor ”Prima oră” (în direct, în fiecare dimineață, de la 07:00 la 08:00) și ”Acasă în Diaspora” (difuzată marțea, de la ora 20:00), are o experienţă în mass-media (radio, tv, ziar) din anul 1994. A strâns multe premii și nominalizări pentru jurnalism și implicare socială, dar crede că una dintre cele mai mari realizări ale ei este este campania ”Oprește cancerul de col uterin!”, pe care, ca fostă bolnavă, a inițiat-o în anul 2014. Pentru că, nu-i așa?, informarea și prevenția merg mână în mână pentru un stil de viață sănătos și frumos! Colegii spun despre Adriana că este o colegă foarte săritoare, care niciodată nu te lasă la greu. Experienţa acumulată îşi spune cuvântul, fiind echilibrată şi perfecţionistă. În timpul liber face sport, se relaxează cu familia și ascultă heavy metal. Este mama lui Luca, viitor mare fotbalist și este mare iubitoare de pisici și flori!

    View all posts Jurnalist TV

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close