Aproximativ 800 de noi locuri de parcare vor fi amenajate în cartierul George Enescu din municipiul Suceava, cele mai multe chiar în locul garajelor dărâmate din zona Cartodrom. Anunțul a fost făcut de Vasile Rîmbu, care afirmă că nu a renunțat la obiectivul de a crea 10.000 de noi locuri de parcare în Suceava. Pe de altă parte, un nou regulament pentru atribuirea locurilor de parcare ar putea fi aprobat abia după ce instanța de contencios administrativ se va pronunța asupra hotărârii de Consiliu Local, care a fost atacată de Prefectura Suceava.
Autor
-
View all postsTeleviziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

