Un șofer al TPL Suceava, concediat anterior după ce a fost prins băut la serviciu și reangajat ulterior în baza unei decizii judecătorești, a fost depistat din nou cu alcoolemie. De această dată, testarea a avut loc la ora 4.00 dimineața, înainte ca bărbatul să urce la volan. Potrivit conducerii societății de transport public local, valoarea alcoolemiei a fost mai mică decât în cazul precedent, însă suficientă pentru ca TPL să declanșeze o nouă procedură disciplinară. Aceasta poate duce, din nou, la desfacerea contractului de muncă. Directorul TPL Suceava, Gabriel Petruc, a declarat pentru Intermedia că societatea face sute de testări săptămânal, tocmai pentru a preveni situațiile în care șoferii ar putea urca la volan sub influența alcoolului. El a precizat că astfel de cazuri sunt rare și că, în ultimii doi ani, au fost înregistrate doar trei situații de acest fel. Cazul a stârnit reacții împărțite în rândul publicului care a citit informația pe pagina noastră de socializare. Unii consideră că un șofer profesionist prins cu alcoolemie nu ar mai trebui să conducă mijloace de transport public. Alții susțin că bărbatul ar fi persecutat la locul de muncă. Conducerea TPL afirmă însă că verificările sunt aplicate constant și vizează siguranța călătorilor.
Authors
-
View all postsTeleviziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
-
View all posts Editor Coordonator Programe TVCătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

