Dialog între România și Japonia, la Suceava. Costume istorice de la Metropolitan Museum of Art la Suceava

A plecat din România comunistă în 1983, iar cinci ani mai târziu era angajată la Metropolitan Museum of Art din New York, unde avea să lucreze timp de 28 de ani și să conducă, vreme de 13 ani, Departamentul de Conservare a Textilelor. Revenită în România, Florica Zaharia a fondat Muzeul Textilelor din Băița, Hunedoara, unul dintre cele mai importante muzee dedicate patrimoniului textil din Europa de Est. La Muzeul Național al Bucovinei, ea prezintă expoziția „Patrimonii culturale vizibile – Costume tradiționale din România și Japonia”, construită în jurul dialogului dintre două culturi și două tradiții textile remarcabile. O parte dintre exponate provin din donația de 1.871 de piese oferită de Metropolitan Museum of Art către Muzeul Textilelor, iar restul colecției poate fi admirat, prin rotație, la Băița. Într-un interviu care va putea fi urmărit la Ediție Specială, Florica Zaharia vorbește despre drumul său din România la unul dintre cele mai prestigioase muzee ale lumii și despre poveștile ascunse în spatele costumelor care depășesc granițele și epocile.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Cătălina Biholar

    Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts Editor Coordonator Programe TV

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close