O bisericã veche de mai bine de 125 de ani din Poiana Stampei a fost cuprinsã de flãcãri, iar focul ameninţă sã facã scrum întreaga construcţie. În total şapte autospeciale cu apã şi spumã au ajuns la locul incendiului. Cinci dintre acestea erau din Suceava, una de la Bistriţa şi una din Câmpulung Moldovenesc. Vãzând cum biserica proaspãt renovatã a fost cuprinsã de flãcãri, preotul care slujea acolo a fost dus la spital dupã ce i s-a fãcut rãu. Primarul din Poaiana Stampei, Viluţ Mezdrea, a menţionat cã, din datele pe care le are, se pare cã incendiul a pornit din altarul bisericii şi cã urmeazã ca pompierii sã stabileascã exact cauza producerii acestui incendiu. Biserica din lemn ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Poiana Stampei a fost construitã între anii 1883-1885, cu aprobarea împãratului Franz Joseph I, catapeteasma a fost pictatã de pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi, iar printre preoţii care au slujit în aceastã bisericã a fost Simeon Florea Marian, folclorist şi etnograf, membru al Academiei Române, care a fost şi preot.

