Suntem în timpul zilelor Babei Dochia, când primãvara încearcã, cu timiditate, sã ia locul iernii. Iar cum Baba Dochia este cunoscutã în tradiţia popularã cã-şi scuturã multitudinea de conjoace, oricât ne-am dori sã vinã primãvara, iarna încã are un cuvânt de spus. Astfel, nu e de mirare cã marţi searã a mins cu fulgi mari şi că în perioada urmãtoare, în continuare, vremea va fi capricioasã. Meteorologii anunţã cã, începând din data de 5 martie, valorile termice vor marca o scãdere, astfel încât mediile de 3 pânã la 6 grade ziua şi între -3 şi -1 grad noaptea se vor situa sub cele specifice datei din calendar. Pentru sãptãmâna urmãtoare sunt estimate temperaturi în creştere ce se vor situa din nou, cu mici variaţii, peste mediile climatologice ale primei jumãtãţi a lunii martie. Probabilitatea pentru precipitaţii pe spaţii mai extinse şi în general moderate cantitativ va fi mai mare în perioada 5 – 7 martie, când vor fi mai ales lapoviţe sau ninsori. Mai mult, Administraţia Naţionalã de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare de tip cod galben de precipitaţii valabile în intervalul 5 martie, ora 13.00 – 6 martie, ora 16.00, avertizare şi pentru judeţul Suceava. De vineri şi până sâmbătă noapte, ninsorile se vor extinde în aproape toatã ţara.

