Anul trecut, doar 12 suceveni au solicitat de la CAS Suceava formularul necesar pentru a putea beneficia de servicii medicale în străinătate. Pacienții pot beneficia de tratament în străinătate, în baza formularului E112, dacă tratamentul respectiv face parte din lista serviciilor medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurari sociale de sănătate din România și nu poate fi efectuat în țară în intervalul de timp necesar în mod normal, având în vedere starea de sănătate a pacientului și evoluția prognozată a bolii.

