De vineri, 16 decembrie, se va deschide sezonul de schi la Vatra Dornei. Primăria a pus în funcțiune tunurile de zăpadă pe pârtia „Veverița”. Primarul Ilie Boncheș ne-a declarat că angajații primăriei se ocupă de pregătirea pârtiei, ceea ce înseamnă că cheltuielile pentru înzăpezire sunt minime. Celelalte două pârtii private din Vatra Dornei nu sunt funcționale momentan. Pe de altă parte, și la Gura Humorului se fac pregătiri pentru inaugurarea sezonului de schi 2016 – 2017. Administratorul Sorin Covaliu ne-a declarat că primăria a reușit să îndepărteze efectele inundațiilor din vara acestui an, iar pârtia „Șoimul” va fi funcțională până de Crăciun. Sorin Covaliu a mai spus că schiorii vor achita tarifele de anul trecut.

