Primul tur al alegerilor prezidentiale s-a incheiat, rezultatele finale s-au anuntat, iar batalia in turul al doilea se va da intre PSD si PDL.
Toate partidele politice din Romania vor la putere, iar din pe motiv zilele acestea se duc negocieri pentru formarea aliantelor si intelegerilor. Totul depinde de cuvantul oamenilor aflati la centru, insa, la nivel local presedintii de partide au parerile lor. Daca PSD spune ca va negocia cu toate formatiunile politice mai putin cu PDL, Gheorghe Flutur, liderul democrat liberalilor mizeaza, inca dinainte de primul tur, pe votul electoratului de dreapta adica pe cel al liberalilor.
Liderul Crin Antonescu a declarat astazi ca Biroul Politic Central a hotarat sa-l sustina pe Mircea Geoana in turul II al alegerilor daca liderul PSD accepta propunerile liberale, printre acestea Klaus Johannis premier si un program anticriza, iar Ludovic Orban a fost desemnat sa negocieze cu PSD. Prima decizie a PNL vizeaza crearea unei majoritati parlamentare pentru sustinerea lui Klaus Johannis ca premier, apoi aprobarea unui program anticriza si sustinerea lui Mircea Geoana in turul doi, in conditiile in care va respecta propunerile PNL si se angajeaza sa fie duse la indeplinire conditii precum stabilitatea politica, reformarea clasei politice si o buna guvernare.

