Nici bine nu au obținut permisul de conducere că trebuie să-l returneze. Nu este vorba despre sancțiuni aplicate de poliție șoferilor începători, ci despre o eroare de imprimare a carnetului de șofer. Zece conducători auto din județul Suceava au fost rechemați la Serviciul de Înmatriculări Auto ca să predea permisiul pentru că, dintr-o eroare de soft, perioada de valabilitatea a documentului este mai mare cu doua luni. Șoferii afectați nu rămân pietoni, chiar dacă vor primi noul permis prin poștă în cinci zile lucrătoare. Angajații Serviciului de Înmatriculări le vor elibera dovada înlocuitoare a permisului.

