Televiziunea Intermedia Suceava a organizat prima dezbatere publică reală din Suceava cu privire la un subiect de larg interes pe plan local: introducerea sensurilor unice pe principalele bulevarde ale orașului. Sucevenii interesați de acest subiect au primit răspunsuri de la reprezentanții autorităților locale și județene și ai instituțiilor publice cu atribuții de reglementare și control în domeniu. În urma discuțiilor, atât cei care susțin sensurile unice, cât și cei care s-au declarat împotrivă, au confirmat că este nevoie de soluții pentru fluidizarea circulației în oraș.

