Este pentru a șasea oară când autoritățile, pompieri și negociatori, au convins-o pe o tânăra din Putna să coboare de la înălțime, de unde amenința că se aruncă. De data aceasta, fata în vârstă de 18 ani a repetat tentativa la Rădăuți, unde s-a urcat pe o macara. Tot de pe șantier a mai fost coborâtă o dată la începutul lunii aprilie, iar de atunci și până acum a mai avut o tentativă la Gălănești. În total este vorba despre 6 încercări până acum. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
Autor
-
View all postsTeleviziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

