Primarul comunei Râșca, Ion Bosânceanu, a ajuns cu mașina în șanț, iar la coborâre, din conversația purtată cu un consătean, se poate ușor bănui că primarul era sub influența băuturilor alcoolice. Discuția nu a fost deloc una civilizată, ba dimpotriva: a fost presărată cu numeroase cuvinte jignitoare și amenințări. Întreaga scenă a fost filmata și publicată pe facebook. Echipajul de poliție care a fost solicitat să intervină la fața locului i-a verificat primarului alcoolemia. Rezultatul a fost zero, iar martor la verificare a fost chiar interlocutorul din acest clip video. Ion Bosânceanu a fost ales primar din partea ALDE, dar va candida la un nou mandat din partea Pro România.

