6793 de elevi suceveni au început luni probele scrise din cadrul Examenului de Bacalaureat.
Absolventii au sustinut proba la limba si literatura româna, urmând ca pe data de 30 iunie sa participe la proba obligatorie a profilului, iar pe 1 iulie sa sustina proba la alegere a specializarii. Inspectoratul Scolar Judetean Suceava a aprobat pentru trei cazuri desfasurarea examenului în conditii speciale. Astfel, o eleva a Colegiului Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava va sustine si celelalte probe la domiciliu, la Colegiul National “Dragos Voda” Câmpulung o eleva cu handicap de gradul 2 va sustine probele scrise în scoala, însa va avea mai mult timp la dispozitie pentru rezolvarea subiectelor, iar la Liceul cu Program Sportiv un elev care are mîna dreapta rupta va sustine probele scrise în conditii speciale, prin dictare catre un asistent. Pe 2 iulie 2010 se vor afisa rezultatele si se vor putea depune eventualele contestatii. Rezultatele finale vor fi cunoscute miercuri, 7 iulie. Un elev de la CN “Dragos Voda” din Campulung Moldovenesc a fost scos afara din examen pentru ca a fost prins copiind.

