O misiune de salvare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava s-a transformat într-una de recuperare a celor două persoane care au decedat după ce au plonjat cu mașina într-o groapă plină cu apă, pe drumul care leagă Suceava de Berchișești. Modul în care au acționat salvatorii a fost intens criticat de martorii de la fața locului. Oamenii susțin că scafandri au ajuns cu întârziere. Înaintea lor, în apa rece ca gheața, au intrat doi pompieri cu o barcă pneumatică. Doar unul dintre salvatori a căutat autoturismul scufundat cu ajutorul unei prăjini de sondare, celălalt s-a străduit să golească apa care a inundat barca. Pe de altă parte, coordonatorul misiunii de salvare a declarat că atât el, cât și colegii săi, au făcut tot ce a fost uman posibil ca să salveze victimele. Cei care au participat la misiune nu au făcut niciodată un exercițiu de salvare a unor victime dintr-o mașină scufundată în apă.

