S-au împlinit 10 ani de când Valentin Popa ocupă funcția de rector al Universității „Ștefan cel Mare”. Profesorul universitar a prezentat un bilanț al activități sale administrative și a vorbit despre o creștere de peste 75 la sută a numărului locurilor bugetate, în condițiile în care cifra de școlarizare de la nivel național a rămas constantă. Valentin Popa spus că a avut nevoie de cinci ani ca să stabilizeze financiar universitatea însă acum instituția nu mai are niciun credit și dispune de fonduri uriașe pentru investiții. Cât privește oferta educațională, USV are două facultăți noi: Drept și Medicină.
