Etichetă: Consiliul Local Suceava

Dan Ioan Cușnir, exclus din PSD

Viceprimarul Sucevei, Dan Ioan Cușnir, a fost exclus din PSD. Decizia a fost adoptată inițial de Biroul Permanent Municipal al PSD Suceava și, ulterior, de Biroul Politic Județean al partidului. Motivul invocat are legătură cu faptul că Dan Ioan Cușnir nu ar fi susținut proiectul social-democraților privind reducerea taxei anuale de parcare de la 500 …

Read More

Răzvan Bandac a demisionat din Consiliul Local Suceava. Ulterior și-ar fi retras demisia

Medicul ortoped Răzvan Bandac și-a depus demisia din Consiliul Local Suceava, după ședința de joi, 29 octombrie. Este al doilea medic din echipa cu care Vasile Rîmbu a câștigat Primăria care renunță la mandat, după Dorin Achiței. Motivele demisiei lui Răzvan Bandac nu au fost făcute publice, iar ulterior, acesta ar fi retras gestul său. …

Read More

Spital municipal propus la Suceava

Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune construirea unui spital municipal la Suceava, cu aproximativ 250 de paturi. Investiția este estimată la 100–150 de milioane de euro, iar lucrările ar putea dura între patru și cinci ani. Parlamentarul a prezentat proiectul în ședința Consiliului Local. Noul spital ar urma să includă un compartiment de primiri urgențe și …

Read More

Comentariul Zilei – 19 octombrie 2026 – Oana Șlemco, jurnalistă Intermedia

În ședința Consiliului Local Suceava ar fi trebuit să se discute despre reducerea abonamentului de parcare de la 500 la 100 de lei. Numai că ședința s-a încheiat înainte să se ajungă la acest proiect. Și, judecând după desfășurarea evenimentelor, parcările par să fie doar o parte a unei confruntări politice mult mai complicate. Am …

Read More

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close