Etichetă: educație Suceava

Primii vizitatori la noua creșă din Burdujeni. Zeci de familii au vizitat clădirea care se deschide în decembrie

Zeci de copii și părinți au vizitat noua creșă din cartierul Burdujeni, al municipiului Suceava, în cadrul unei acțiuni organizate de Ziua Porților Deschise. Unitatea are o capacitate de până la 180 de locuri, va funcționa cu program prelungit, iar deschiderea este programată pentru 2 decembrie. Înscrierile au început deja, iar numărul solicitărilor se apropie …

Read More

Conflict între secretare la Liceul Pedagogic. Poliția chemată să intervină

Scandal la un colegiu de prestigiu din municipiul Suceava, însă nu între elevi, ci între două secretare. Conflictul s-a soldat cu un apel la 112 și cu intervenția Poliției la școală. Incidentul s-a petrecut la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, unde secretara-șefă i-ar fi dat cu un dosar în cap unei subalterne. Conflictul dintre cele două …

Read More

Programe pentru viitorul elevilor, lansate de Asociația Maxwell

Două programe educaționale ale Asociației Maxwell România au fost prezentate la Suceava, în cadrul unei întâlniri dedicate cadrelor didactice, pentru a le oferi informații despre conținutul acestora, resursele disponibile și modalitățile de implementare în școli. Inițiativele urmăresc să îi ajute pe elevi să își descopere abilitățile, să capete încredere în propriile forțe și să ia …

Read More

Vești bune, cu Mihaela Robu – jurnalul știrilor pozitive – 9 octombrie 2026

Suceava și Bucovina vin cu vești bune din sănătate, educație, cultură și infrastructură. Un program național facilitează accesul mamelor și copiilor la servicii medicale, iar elevii și profesorii au la dispoziție noi oportunități educaționale gratuite. Bucovina se remarcă și pe plan internațional: Festivalul Trufelor a câștigat un premiu la Gala Diplomației Române, iar Aeroportul Suceava …

Read More

”Profesorul anului”, desemnat prin vot la Colegiul Silvic din Câmpulung Moldovenesc

Recunoaștere venită din partea comunității școlare pentru un dascăl care a făcut performanță la catedră. Elevii, părinții și profesorii Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc au votat profesorul anului școlar 2025-2026. Titlul i-a revenit profesoarei de chimie Maria Baltag, apreciată pentru rezultatele obținute alături de elevi. Pentru ea, recunoașterea este o mare bucurie și o …

Read More

Școala dincolo de manuale: provocările profesorilor în fața noilor generații

Școala modernă aduce pentru cadrele didactice provocări care uneori depășesc cu mult programa școlară sau fișa postului. În unele licee, profesorii trebuie să reducă diferențele mari de pregătire dintre elevi și să găsească soluții pentru clase în care învață atât adolescenți admiși cu media 8, cât și elevi care au intrat cu media 2. Provocările …

Read More

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close