Suceveanul Daniel Stanciuc a fost desemnat cel mai valoros tânăr handbalist român în sezonul 2024-2025. Distincția a fost acordată în cadrul unei gale care a marcat 90 de ani de la înființarea Federației Române de Handbal.
Read More
Suceveanul Daniel Stanciuc a fost desemnat cel mai valoros tânăr handbalist român în sezonul 2024-2025. Distincția a fost acordată în cadrul unei gale care a marcat 90 de ani de la înființarea Federației Române de Handbal.
Read More
Până la sfârșitul lunii februarie, întreaga conducere a Prefecturii Suceava va fi schimbată. În urma negocierilor din coaliția de guvernare, postul de prefect a revenit PSD, în timp ce liberalii vor recomanda un subprefect, iar celălalt post de subprefect va fi ocupat la recomandarea minorităților naționale. Cine sunt cei care vor conduce instituția, aflați din …
Read More
CSU Suceava și LPS Suceava s-au calificat la Turneul semifinal al Campionatului Național de handbal pentru Juniori 1. CSU a încheiat sezonul regulat pe primul loc în serie, iar LPS Suceava a obținut calificarea de pe poziția a treia. Turneul semifinal va avea loc la începutul lunii aprilie.
Read More
Zacuscă, dulcețuri, brioșe, alte copturi, fructe și flori de toamnă. Cu astfel de produse au participat la târgul caritabil de toamnă elevii școlii din Cumpărătura. La nivelul tuturor școlilor din Bosanci, în cadrul unor eveniemnte similare, s-au strâns aproape 32.000 de lei, bani care au ajuns la familia lui Filip, un băiețel din Bosanci care …
Read More
Grevă a profesorilor la Suceava. În județul Suceava, debutul anului școlar 2025–2026 se desfășoară conform orarului în majoritatea unităților de învățământ. Situația nu este însă identică peste tot. Patru școli au raportat că activitatea didactică se desfășoară doar parțial, în contextul boicotului anunțat de federațiile sindicale din educație. Este vorba despre Școala Gimnazială Drăgușeni, Școala …
Read More
A câștigat alegerile după ce le-a promis oamenilor din comună că vor fi tratați cu respect de reprezentanții administrației locale și că va face tot ce îi va sta în putință pentru a uni comunitatea. Este vorba despre Radu Reziuc noul primar al comunei Mitocu Dragomirnei. Primarul ales a avut o campanie electorală dificilă mai …
Read MorePrin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații
Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.