Se apropie începutul anului școlar, dar, din păcate, nu este motiv de bucurie pentru toți copiii. Din 2014 am oferit împreună sute de ghiozdane complet echipate copiilor pentru care rădăcinile educației erau cele mai amare. Și am cules, tot împreună, fructele dulci. Ne dorim ca și anul acesta să păstrăm tradiția, astfel că televiziunea Intermedia în parteneriat cu Asociația pentru Suceava organizează o nouă ediție a campaniei ”Clopoțelul sună pentru toți copiii”. Ne propunem să colectăm câte 250 de lei pentru fiecare ghiozdan echipat care să ajungă la un număr cât mai mare de copii care au nevoie de o șansă la educație.
Autor
-
View all posts Jurnalist TVAdriana Dascălu-Bulină: realizatoare a emisiunilor ”Prima oră” (în direct, în fiecare dimineață, de la 07:00 la 08:00) și ”Acasă în Diaspora” (difuzată marțea, de la ora 20:00), are o experienţă în mass-media (radio, tv, ziar) din anul 1994. A strâns multe premii și nominalizări pentru jurnalism și implicare socială, dar crede că una dintre cele mai mari realizări ale ei este este campania ”Oprește cancerul de col uterin!”, pe care, ca fostă bolnavă, a inițiat-o în anul 2014. Pentru că, nu-i așa?, informarea și prevenția merg mână în mână pentru un stil de viață sănătos și frumos! Colegii spun despre Adriana că este o colegă foarte săritoare, care niciodată nu te lasă la greu. Experienţa acumulată îşi spune cuvântul, fiind echilibrată şi perfecţionistă. În timpul liber face sport, se relaxează cu familia și ascultă heavy metal. Este mama lui Luca, viitor mare fotbalist și este mare iubitoare de pisici și flori!

