Fotbalistul sucevean Sebastian Burlacu va susține probe de joc la clubul de Serie A AC Torino. În luna decembrie, jucătorul pregătit de Andrei Ițco la LPS Suceava a fost testat de divizionara secundă italiană Ternana.
În perioada 12-15 februarie, suceveanul Sebastian Burlacu va susține probe de joc la clubul de serie A, FC Torino. Jucătorul pregătit de Andrei Ițco la LPS Suceava nu este la prima experiență de acest gen în peninsulă.
În luna decembrie, mijlocașul în vârstă de 15 ani, originar din localitatea Frasin, s-a aflat în probe la clubul de serie B, Ternana.
Sebastian Burlacu a lăsat o impresie bună atunci, astfel că italienii l-au invitat la o nouă serie de teste. În perioada 18-21 februarie, antrenorul Andrei Ițco are doar cuvinte de laude la adresa elevului său. Sebastian Burlacu este un copil deosebit cu care lucrez de 11 ani, un copil care a progresat extraordinar de mult din toate punctele de vedere.
“Pot spune că în toți acești ani nu l-am auzit niciodată să se plângă de ceva sau să lipsească de la antrenamente, chiar dacă în primii ani a făcut naveta de la Frasin. Postul pe care evoluează este de mijlocaș la închidere, mijlocaș central, acolo unde reușește să-și pună în evidență calitățile pe care le-a făcut. În special, pasele decisive și șutul, dar și inteligența și creativitatea pe care le are în joc.”
Chiar dacă este născut în anul 2008, Sebastian face parte din lotul Grupei 2007, cu care am reușit să câștigăm mai multe trofee. Cel mai recent fiind turneul celor patru regiuni, turneul organizat în vara anului trecut în Germania.
În ultima perioadă chiar a devenit căpitanul acestei echipe. Sebastian a făcut parte și din lotul național la categoria lui de vârstă, participând la un stagiu de pregătire și jocuri amicale desfășurat în Bulgaria.
Mă bucur pentru Sebastian pentru că merită tot ceea ce este mai bun, a declarat antrenorul Andrei Itco.

