După 14 ore petrecute la DNA Suceava, președinta Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a părăsit sediul Direcției Naționale Anticorupție, fără să aibă vreo calitate. A participat o zi întreagă la o percheziție informatică, fără să fi fost audiată. De asemenea au fost făcute percheziții informatice și în cazul primarului de la Drăgușeni de Botoșani, Eugen Nechita. Acesta a stat însă mult mai puțin, deși a venit la câteva ore după Doina Federovici, a plecat doar după patru ore. De asemenea a fost adusă la DNA Suceava și fosta secretară a spitalului județean Botoșani, Mirela Focșa, din arestul IPJ, acolo unde se află din decembrie 2023, când a fost reținută.
Dosarul în care s-au făcut aceste percheziții este cel al angajărilor frauduloase de la spitalul județean Mavromati, Botoșani, același spital unde în vară a murit Alexandra, tânăra mămică gravidă. Procurorii acuză angajări făcute pe bani și descriu o întreagă rețea infracțională. La ieșirea de la DNA, Doina Federovic a ținut să sublinieze că nu are nicio calitate în acest dosar și că s-a supus rigorilor legii.
De asemenea, a negat că a discutat ceva în afară de a se saluta cu Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani. Adus și el vineri la DNA și pus sub control judiciar, care la puțin timp a plecat spre Botoșani și a anunțat că se suspendă din toate funcțiile din PSD.
Reamintim că la deschiderea acestui dosar, procurorii au făcut zeci de percheziții, printre care una a fost la biroul Doinei Fedorovici de la Consiliul Județean Botoșani și alta la sediul PSD Botoșani.


Un comentariu