Vatra Dornei: Concursul ”Bucuriile Zăpezii”, la ediția a XIV-a

În perioada 1-2 februarie, Pârtia Veverița, din Vatra Dornei, a găzduit a XIV-a ediție a Con-cursului Național de Schi pentru Copii “Bucuriile Zăpezii”. Evenimentul a fost organizat de Clubul Copiilor Vatra Dornei în parteneriat cu Ministerul Educației, Primăria municipiului Vatra Dornei, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Pârtia Veverița și Clubul Sportiv Școlar Vatra Dornei. Peste 60 de copii, înscriși în cadrul cercurilor de schi alpin sau cu profil sportiv din în-treaga țară, precum și de la Clubul Copiilor din Vatra Dornei, au luat parte la competiție. Am-bianța prietenoasă și dorința de a se bucura de zăpadă și de sport au transformat acest eve-niment într-o adevărată sărbătoare a iubitorilor de schi.

Concursurile s-au desfășurat la categoriile de vârstă sub 10 ani și 10-12 ani, fete și băieți.
La Bucuriile Zăpezii a fost cu bucurie, cu mare bucurie că sunt copii participanți la 14-a ediție a acestui concurs național pe care îl organizează Clubul Copiilor din Vatra Dornei.
În fiecare sezon, elevii de la cercul de schi de la Clubul Copiilor Vatra Dornei urcă pe podium și câștigă trofee la concursurile organizate acasă și în țară, ceea ce demonstrează că avem copiii pasionați de acest sport și foarte bine pregătiți, potrivit directorului clubului Vasile Moroșan.

Autor

  • Adriana Dascălu Bulină

    Adriana Dascălu-Bulină: realizatoare a emisiunilor ”Prima oră” (în direct, în fiecare dimineață, de la 07:00 la 08:00) și ”Acasă în Diaspora” (difuzată marțea, de la ora 20:00), are o experienţă în mass-media (radio, tv, ziar) din anul 1994. A strâns multe premii și nominalizări pentru jurnalism și implicare socială, dar crede că una dintre cele mai mari realizări ale ei este este campania ”Oprește cancerul de col uterin!”, pe care, ca fostă bolnavă, a inițiat-o în anul 2014. Pentru că, nu-i așa?, informarea și prevenția merg mână în mână pentru un stil de viață sănătos și frumos! Colegii spun despre Adriana că este o colegă foarte săritoare, care niciodată nu te lasă la greu. Experienţa acumulată îşi spune cuvântul, fiind echilibrată şi perfecţionistă. În timpul liber face sport, se relaxează cu familia și ascultă heavy metal. Este mama lui Luca, viitor mare fotbalist și este mare iubitoare de pisici și flori!

    View all posts Jurnalist TV

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close