CSU Suceava a reușit două victorii la Timișoara

Echipa de handbal CSU Suceava a obținut două victorii în trei zile pe terenul Politehnicii Timișoara. Jucătorii antrenați de Bogdan Șoldănescu s-au impus cu 30-34 în meciul din Liga Zimbrilor și cu 32-35 în Cupa României, calificându-se astfel în optimile competiției.

Politehnica Timișoara și CSU Suceava s-au întâlnit prima dată vineri în etapa a 17-a din campionatul Ligii Zimbrilor.
Chiar dacă au fost conduși la pauză cu 16 la 14, sucevenii au revenit în joc în startul reprizei secunde, iar în final s-au impus cu 30 la 34. Un rol important în acest succes a avut portarul Mihai Merlă, care a reușit numai puțin de 12 intervenții. În urma acestei victorii, CSU Suceava a urcat pe locul 7.
În etapa a 17-a din Liga Zimbrilor s-au mai înregistrat următoarele rezultate: CSM Vaslui, CSM București, 24-20, Dinamo București, Universitatea Cluj, 43-23, CSM Sighișoara, CSM Focșani, 25-24 și HC Buzău, CSM Bacău, 29-30. Politehnica Timișoara și CSU Suceava s-au întâlnit a doua oară în trei zile, duminică seară, de data aceasta în primul tur din Cupa României. Sucevenii au avut din nou câștig de cauză, scor final 32-35, chiar dacă gazdele au condus la pauză cu 18-17.
În urma acestei victorii, formația antrenată de Bogdan Șoldănescu s-a calificat în optimile Cupei României, competiție în care a ocupat locul 3 sezonul trecut. În următorul meci oficial, CSU Suceava va întâlni campioana Dinamo București, vineri de la ora 17.30, în sala Dumitru Bernicu a Liceului cu program sportiv Suceava.

Authors

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

  • Daniel Vatamanu

    Din 2007, Daniel Vatamanu s-a alăturat echipei Antena 1 Suceava și a devenit “furnizorul” a tot ceea ce înseamnă sport la Intermedia: de la Știrile din Sport la emisiunea săptămânală Fair-Play unde disecă evenimentele sportive ale săptămânii sau ne poartă prin amintirile scuturate de praf ale sportului de altădată, digitalizat de pe casetele vechi pe care le-am arhivat de-a lungul anilor. Este membru fondator al Brigăzii Dakay, din galeria echipei de fotbal Cetatea Suceava, a cărei pagină de internet a administrat-o. Este fondator gazetasv.ro și a fost redactor la publicația SportExpres. Dani este absolvent de Științe Economice și Administrație Publică la USV. Este creierul din spatele celebrului concurs ”Cupa Cartierelor”, care a avut prima ediție în 2012 și a reunit sute de pasionați ai fotbalului din spatele blocului. La ediția din 2018 a Galei Filmului Românesc a obținut marele premiul pentru scurtmetrajul ”Footbal in Heaven”.

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close