Este oficial: alegerile locale și europarlamentare vor fi comasate și vor avea loc pe 9 iunie. PSD și PNL au bătut palma pentru candidați comuni la europarlamentare, și au lăsat la latitudinea președinților filialelor județene decizia cu privire la stabilirea candidaților de la locale. „Suntem aliați la europarlamentare și opozanți la alegerile locale”, a declarat președintele PSD Suceava, Ion Stan. „La locale, vom fi competitori în toate localitățile și cred că așa este corect”, a declarat președintele PNL, Gheorghe Flutur. O singură necunoscută rămâne: cum vor reuși cele două partide să promoveze oferta electorală fără să producă confuzie în rândurile alegătorilor.
PSD și PNL au decis comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale. Alegerile vor avea loc pe 9 iunie 2024.
Anunțul a fost făcut de președinții Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu într-o conferință de presă comună. Cele două partide vor avea candidați unici la alegerile europarlamentare.
„Această decizie finală care, dincolo de comasare, prevede ca la nivelul alegerilor locale fiecare partid să candideze prin forțe proprii,
iar pentru alegerile europarlamentare să existe o listă comună. A fost o decizie care a presupus de la sine asumarea responsabilității politice, responsabilitate politică, ce vizează stabilitatea țării, ce vizează coerența actului de guvernare și, desigur, ține cont de interesul cetățenilor României și contextul de securitate, pentru că, din toate discuțiile pe care le-am avut, românii își doresc stabilitate, își doresc liniște, își doresc să-și vadă de viața fiecăruia, viața de zi cu zi. Și, în felul acesta, cred că este absolut necesar ca, în anumite momente, partidele politice să dea dovadă de un minim sacrificiu de orgoliu.”
„Am dovedit și noi, din Partidul Social Democrat, și colegii noștri din Partidul Național, de Partidul Național Liberal, că putem să luăm decizii în momente dificile nu ale noastre ca și persoane sau ale noastre ca și entități politice ale României, în primul rând.
A fost criză pandemică, criză energetică, a venit un război la frontieră, a fost în prag de criză socială, au fost provocările din PNRR,
au fost exercițiile financiare, au fost rezolvările financiare, au fost rezolvările financiare, au fost rezolvările financiare, au fost rezolvările financiare, au fost rezolvările financiare, au fost rezolvările financiare. viitoarele exerciții financiare. De fapt, și din cele enumerate de domnul președinte Nicolae Ciucă, vorbim de dezvoltarea României. O putere politică, ca să-și asume aceste lucruri și să fie credibilă, trebuie să fie votată de cât mai mulți români. Știm cu toții că prezența cea mai mare la alegeri este prezența de la locale.”