Mame care ne inspiră, caritate, poezie, dans și muzică, cam despre asta a fost vorba la cea de a 13-a ediție a evenimentului ”Femei de succes. Performanță la superlativ”. Primarul Ion Lungu a anunțat sprijinul financiar pentru orchestra de muzică simfonică a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Dirijată de profesorul Valentin Ianoș, orchestra este formată exclusiv din tineri suceveni de la Liceul de Artă și Casa de Cultură a Studenților, printre aceștia numărându-se chiar și doi elevi de clasa a 5-a.
„Domnule director, colaborăm atât de bine la Casa de Cultură a Studenților. Am rămas impresionat, vă spun până la lacrimi ce am văzut în seara asta aici. Vă propun ca din acest moment să vă finanțăm de la primărie. Vă rog să depuneți un proiect cultural la primărie cu ghilimelele de rigoare dați-mi voie să vă înfiem în această seară la primărie. Ne dorim de mult să avem o orchestră simfonică așa, iată cum avem. Mi-aș dori ca această orchestră, periodic, la două săptămâni, eu știu, trei, un an, să dea spectacole aici în această sală.
Vă rog, faceți o promisiune sucevenilor care sunt în această sală, că vor avea parte de spectacole regulate, de muzică simfonică, vă iubesc, vă respect și vă aștept la primărie și vă finanțăm.”
Cu tema ”Mame care ne inspiră”, ediția de anul acesta a evenimentului coordonat de Angela Zarojanu, președinte al asociației SEVA și manager al Teatrului Matei Vișniec Suceava, susținută de o numeroasă, frumoasă și inimoasă echipă de organizare, a fost plină de emoții, flori și zâmbete.
În deschiderea evenimentului, primarul Ion Lungu și alții oficiali, dar și Gabriela Platon, maica stareță de la Mănăstirea Voroneț, au luat cuvântul. Iar un moment absolut emoționant a fost dedicat mamelor, în care fiecare dintre cei 10 actori ai Teatrului Municipal Matei Vișniec Suceava a fost prezentat alături de mama lui.
A fost evidențiat și un caz social, Ancuța Silvia Tomegea, o mamă văduvă cu patru copii răniți recent într-un accident de bicicletă.
Pentru sprijinirea cărora au fost strânși în cadrul evenimentului aproximativ 8.000 de lei. Pe lângă aceste momente, programul a inclus și recitaluri de poezie, momente muzicale, o scenetă susținută de copii, într-o atmosferă plină de aplauze și bucurie. Evenimentul, despre care se spune că a fost cel mai reușit de până acum, a fost moderat de jurnalista Cătălina Biholar și de Angela Zarujanu
și s-a bucurat de sprijinul Primăriei municipiului Suceava și al Consiliului Local Suceava.”