Vizita ambasadoarei Satelor Unite ale Americii în județul Suceava a fost umbrită de relua-rea blocajelor de trafic pe DN 2, între Bălcăuți și Siret, unde cozi de camioane de aproximativ 15 km așteaptă să treacă vama către Ucraina. Decizia de a construi un drum expres în loc de o autostradă a fost criticată o dată în plus de deputatul AUR Florin Pușcașu ca fiind greșită, dat fiind traficul intens și blocajele frecvente în zona Siret.
Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la București, Kathleen Kavalec, a participat la o întrevedere la punctul de trecere a frontierei Siret, unde, alături de Gheorghe Flutur, s-a întâlnit cu șeful Administrației Regionale de Stat Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk. Guvernatorul Zaparaniuk și-a exprimat recunoștința față de România și Statele Unite ale Americii pentru sprijinul acordat în timpul crizei refugiaților.
În aceeași zi, pe DN2, între Bălcăuți și Siret, au început din nou să se formeze coloane de camioane care așteaptă să treacă vama spre Ucraina. ”Față de această situație, decizia autorităților ca spre Vama Siret să fie construit un drum expres DN2H Siret și nu o autostradă, precum la Pașcani, este o decizie greșită. Astfel de decizii în țările occidentale se iau în urma valorilor de trafic. Ori, realitatea ne arată că cele mai mari valori de trafic și blocaje sunt în legătură cu drumul spre Vama Siret.”
Se arată într-o interpelare formulată de deputatul Florin Pușcașu, adresată prim-ministrului Marcel Ciolacu. Deputatul Pușcașu a pus sub semnul întrebării promisiunile electorale legate de construcția unei autostrăzi către Siret și a acuzat minciuni din partea politicienilor. El a solicitat sprijin pentru aprobarea autostrăzii propusă într-o inițiativă legislativă a partidului AUR. Florin Pușcașu a cerut un răspuns oficial din partea prim-ministrului privind aprobarea autostrăzii în urma studiilor de trafic și sprijinul pentru legea 48/2021, inițiată de AUR.

