Sentință nedefinitivă de trei ani de închisoare pentru profesorul de la Todirești, acuzat de agresiune sexuală. Telefonul Copilului: 116 111

Profesorul de la o școală din Todirești, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, a fost condamnat de Judecătoria Suceava la 3 ani de închisoare, însă acesta nu trebuie să execute pedeapsa în regim de penitenciar și i-au impus un termen de încercare de 3 ani și 6 luni. Bărbatul a fost acuzat că i-ar fi atins posteriorul unei fete în vârstă de 14 ani, în timpul unui dans desfășurat în clasă, de față cu ceilalți elevi. Judecătorii au mai decis ca profesorul să îi achite elevei suma 35.000 de lei, cu titlul de despăgubiri morale, cu precizarea că sentința Judecătoriei Suceava nu este definitivă și poate fi atacată.

Faptele s-ar fi petrecut în ianuarie 2022. Minora a înregistrat discuția pe telefonul mobil, aceasta ajungând ulterior la dosar. În octombrie 2023, mai mulți părinți s-au adunat în fața școlilor din Părhăuți și Costâna și au scos elevii din clasele unde urma să predea bărbatul. Profesorul a fost pus ulterior sub control judiciar cu interdicția de a reveni la catedră. În cei trei ani și șase luni, profesorul are de respectat interdicții și obligații, inclusiv obligația de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității. Judecători au mai decis ca profesorul să-i achite elevei sumat de 35.000 de lei cu titlu de despăgubiri morale, cu precizarea că sentința Suceava nu este definitivă și poate fi atacată. Așadar, profesorul încă se bucură de prezumția de nevinovăție până la o sentință definitivă a judecătorilor.

Bărbatul își susține vehement nevinovăția, iar timp de un an și nouă luni nu a avut dreptul de a reveni la catedră. Bărbatul a fost acuzat de comportament sexual neadecvat și față de alte fete și acuzațiile s-au clasat. De asemenea, a fost cercetat și pentru infracțiunea de racolare a minorului în scopuri sexuale, legat de conversația telefonică pe care a avut-o cu fata de 14 ani, actuala victimă din dosar.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close