Un reputat cardiolog intervenționist a anunțat că se alătură echipei președintelui organizației municipale a PSD, Vasile Rîmbu, pentru a pune umărul la dezvoltarea Sucevei. Este vorba despre medicul Paul Turcoman care a acceptat să își desfășoare activitatea în Spitalul Clinic Județean Suceava pe vremea când Vasile Rîmbu era managerul unității medicale. În prezent, Vasile Rîmbu este candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Suceava, la alegerile de anul aceasta.
Bună ziua! Sunt Paul Turcoman, medic primar cardiolog intervenționist. L-am cunoscut pe domnul Rîmbu în 2017, când m-a convins să vin la Suceava să fac performanță, deși am fost ofertat de mai multe spitale din țară. Așa cum arată spitalul, aș vrea să arate și orașul.
Authors
-
Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
-
Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.