Suceava va sărbători Ziua Europei – 9 mai cu un spectacol care va cuprinde muzică populară, muzică ușoară și un foc de artificii. Spectacolul are scopul de a promova valorile europene după 17 ani de la aderarea României la familia europeană, într-o perioadă în care unele dintre aceste valori sunt puse la îndoială de o parte a populației României.
„Dacă Suceava se schimbă, și s-a schimbat la față, indiferent cât vrem să fim de cârcotași, se va schimba în continuare, acest lucru se întâmplă datorită fondurilor europene. Ca atare este, eu zic, normal să marcăm aici la Suceava, mai ales în această perioadă când spune la îndoială apartenența noastră de unii, apartenența la Uniunea Europeană, retragea și studiul Uniunea Europeană, ca atare, eu zic că trebuie să marcăm această zi, pentru că primăria municipiului Suceava a tras efectiv până acum 300 milioane de euro fonduri la Uniunea Europeană și avem pregătite alte proiecte depuse, deja de 500 milioane de euro.”
Spectacolul de 9 mai, Ziua Europei, va cuprinde muzică populară, muzică ușoară și un foc de artificii.
„Având în vedere faptul că și Republica Moldova, doresc să intre în Uniunea Europeană, vor fi invitați de onoare lăutarii de la Chișinău, care vor cânta la spectacol, plus alți artiști pe care îi vom lansa la vremea respectivă.”