Codul portocaliu de vânt puternic a provocat pagube materiale în județul Suceava, afectând localitățile Gura Humorului, Suceava și Iacobeni. Rafalele au smuls bucăți de tablă de pe acoperișuri, avarii au fost înregistrate și la două autoturisme în Gura Humorului, iar drumul DN17 în Iacobeni a fost temporar blocat. Pompierii militari au intervenit pentru degajarea elementelor periculoase și consolidarea altor bucăți de tablă în pericol, iar jandarmii montani au deblocat drumul E58, din Pasul Mestecăniș.
La Gura Humorului, o bucată mare de tablă desprinsă de pe acoperișul unui bloc de locuințe s-a prăbușit, lovind în cădere două autoturisme parcate în zonă. Din fericire, nu au fost persoane rănite.
Intervenția promptă a pompierilor militari din Gura Humorului a asigurat zona și a degajat elementul de construcție. De asemenea, echipele de intervenție au verificat și consolidat alte elemente de pe acoperișul respectiv, care prezentau risc de desprindere. În urma aceluiași cod portocaliu de vânt puternic, pompierii din municipiul Suceava au avut parte de mai multe solicitări. Echipajele s-au deplasat pe străzile Gavril Tudoraș și Nicolae Bălcescu, dar și în Areni, pentru a interveni la blocuri de locuințe, de unde bucăți mari de tablă erau pe cale să se desprindă de pe acoperișuri. Pompierii au reușit să degajeze sau să fixeze elementele de tablă periculoase, evitând astfel posibile accidente.
Vântul a adus probleme și pe rețelele de drumuri din județ. Pe DN17, în zona localității Iacobeni, rafalele puternice au doborât aproximativ 10 arbori pe carosabil. Pentru eliberarea drumului și reluarea circulației în condiții de siguranță, a fost necesară intervenția promptă a pompierilor militari. Aceștia au tăiat și îndepărtat copacii căzuți, asigurând fluidizarea traficului. O situație similară s-a înregistrat și pe drumul european, E58, din Pasul Mestecăniș. Vântul puternic a rupt mai mulți copaci, care au blocat temporar circulația. Jandarmii montani din Vatra Dornei au intervenit acolo rapid pentru deblocarea drumului, colaborând cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și cu cetățenii prezenți la fața locului. Datorită mobilizării tuturor, traficul a fost reluat în scurt timp.
Din fericire, toate intervențiile echipelor de urgență s-au încheiat cu succes.