Angajații Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava și-au manifestat, joi, nemulțumirea față de salarizare printr-o grevă japoneză. Aceștia s-au alăturat acțiunii naționale declanșată de Federația Sindicală CULTURMEDIA, afiliată Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa. Protestul s-a desfășurat la locul de muncă, angajații purtând banderole albe. Activitatea bibliotecii nu a fost perturbată, publicul având în continuare acces la servicii.
Motivele nemulțumirii sunt multiple. Printre altele, bibliotecarii cer salarii egale pentru funcții similare, corectarea inechităților salariale, indexarea anuală a salariilor și plata orelor suplimentare. Un contract colectiv de muncă unic, la nivel național, pentru biblioteci și muzee, completează lista revendicărilor.
“Pentru același gen de activități, aceeași muncă practic, există diferențe mari între salarizarea bibliotecarului școlar, bibliotecarul din bibliotecile universitare și noi, cei din bibliotecile publice, noi având salariile cele mai mici și apropiate chiar de nivelul salariului minim pe economie. Aceasta în condițiile în care pregătirea colegilor mei este una superioară, cei mai mulți dintre noi având o pregătire universitară, am colegi cu pregătire doctorală și postdoctorală, care desfășoară o activitate culturală. Este o activitate susținută și recunoscută la nivel județean și național, publică publicații editoriale de referință la nivel național și nu credem că discrepanța uriașă de salarizare între diferite categorii profesionale este normală. De asemenea, nu înțelegem de ce personalul bibliotecii are un nivel de salarizare, când privim de un nivel inferior celor cu studii medii, din alte unități ale administrației locale, de exemplu, sau celor din industria de instituțiile de spectacol. Indexarea salariului bibliotecarului în raport cu raza inflației a fost o bătaie de joc, cele 5% oferite, acoperind costul câtorva pâini.”
Greva japoneză de joi a fost doar prima etapă. Federația Sindicală Cultural Media anunță o grevă generală. în mai și demonstrații de stradă cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor și a Nopții Muzeelor.

