Toate geamurile și caloriferele Școlii Gimnaziale nr. 9 „Ion Creangă” din municipiul Suceava au fost înlocuite printr-un proiect de eficientizare energetică. Lucrările s-au desfășurat pe timp de zi, fără să afecteze calitatea actului educațional, susține conducerea unității de învățământ. Costul facturilor pentru încălzire se vor reduce cu 50%, după finalizarea lucrărilor.
La Scoala Gimnazială Ion Creangă din municipiul Suceava este implementat un proiect în valoare de 3 milioane de euro pentru eficientizare energetică. Toate geamurile unității de învățământ au fost înlocuite.
Ion Lungu- primar la municipiului Suceava
La fel s-a reparat acoperișul, s-au reparat instalații sanitare, instalații de încălzire și aici discutăm și de sisteme moderne de încălzire cu pompe de apă sol, discutăm de panouri fotovoltaice care vor fi puse pe acoperiș, discutăm de un sistem de ventilatoare, recirculare și am susținut mai mulți termenii tehnici, deci este un proiect modern. Eu mă bucur că reușim să implementăm acest proiect la școala 9 și la celelalte școli și vreau să-i mulțumesc doamnei directori pentru sprijin acordat. Vă spun din propria experiență, sunt localități în țară unde s-au abandonat asemenea proiecte pentru că este un disconfort, asta este realitatea. Lucrările se fac în timpul anului școlar.
Lucian Harsovschi- viceprimar Suceava
Aici vorbim despre un program de eficiență energetică prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Vedeți dumneavoastră diferența chiar aici, cum arătau geamurile, cum sunt cele puse și bineînțeles la final vom avea o școală reabilitat energetic cu consumuri mici.
Bineînțeles cu toate dotările necesare pentru că și primăria municipiului Suceava este cea care sprijină, nu doar din planuri naționale sau din fondurile europene. Îi mulțumim doamne director pentru implicare. Au fost nenumărate discuții cu părinții. Și le mulțumim pentru înțelegere pentru că au trebuit copiii să se schimbe. Era vorba de mai multe schimburi, dar până la urmă uitați-vă că lucrurile s-au rezolvat.
“Deci niciun copil nu a fost relocat, nicio clasă nu a fost relocată în altă parte. Dar și arhitectura școlii ne-a permis acest lucru. Programul de lucru, programul școlar nu a fost diminuat. Deci calitatea educației, calitatea actului educativ nu a avut de suferit. Însă vreau să le mulțumesc părinților că au înțeles prin ceea ce trecem, au înțeles faptul că avem muncitori în școală și faptul că ne-au ajutat. Copiii au fost mutați periodic așa cum am căzut de acord cu constructorul, ca să nu aibă de suferit.”
Primarul Sucevei a mai spus că valoarea lucrărilor desfășurate de primărie la diferite școli din oraș se ridică la 15 milioane de euro.