Canotorii suceveni au câștigat nu mai puțin de 18 medalii la Campionatele Europene din Ungaria. România s-a clasat pe locul secund, după Marea Britanie, dar înaintea Italiei, Norvegiei și Germaniei.
România a participat la Campionatele Europene de Canotaj din Ungaria cu 13 echipaje. Tricolorii au ocupat locul secund în clasamentul pe medalii după Marea Britanie, dar înaintea Italiei, Norvegiei și Germaniei. Canotorii suceveni au câștigat numai puțin de 18 medalii la competiția de la Szeged. Primele s-au remarcat Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, care au devenit campioane europene în proba de dublu vâsle feminin categoria ușoară.” Ne-am dorit foarte mult să ne impunem, să dăm un semnal clar că ne-am întors și ne-am întors puternice și o să zic că am reușit o cursă foarte bună și că pregătirea asta, cât mai este puțină până la jocuri, o să ne ajute să punem la punct și micile detalii și acolo să zburăm la propriu. Și cum ne-a zis și Antonio, nu mai suntem două puștoaice, suntem două femei și știm ce avem de făcut. Am demonstrat și aici.”
La rândul ei, suceveanca Roxana Anghel, a câștigat două medalii de aur. Prima a fost obținută la dublu rame alături de Ioana Vrânceanu. Câmpulungeanca a devenit campioană europeană și cu barca de 8 plus 1, din care au mai făcut parte sucevencele Magdalena Rusu și Maria Lehaci. A patra medalie de aur pentru țara noastră a fost adusă de echipajul bărcii de dublu vâsle masculin, compus din Florin Enache și Andrei Cornea, sportiv originar din Broșteni.
Aceeași performanță a fost realizată și de barca de patru rame feminin, din care au făcut parte Maria Lehaci și Magdalena Rusu. Ancuța Bodnar și Simona Radiș au terminat pe locul al treilea la dublu vâsle. Medalie de bronz a câștigat și echipajul masculin de 8 plus 1, barcă în care s-au aflat numai puțin de șase suceveni. Este vorba despre Mihăiță Țigănescu, Ciprian Tudosă, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ștefan Berariu și Florin Lehaci.