Celebrarea tradițională a sărbătorilor poloneze în Bucovina

Polonezii din Bucovina au sărbătorit în mod tradițional Sfânta Marie, Regina Poloniei, Ziua Drapelului Republicii Polone și Ziua Diasporei Poloneze, urmate de Ziua Constituției. Festivitățile au debutat cu o Sfântă Liturghie la Biserica „Sfântul Ioan Paul al II-lea”, prezidată de pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec, iar apoi au continuat cu discursuri, aprecieri și spectacole.

Polonezii din Bucovina s-au reunit la Poiana Micului pentru a celebra în mod tradițional mai multe sărbători importante. În debutul evenimentului Sfânta Liturghie, deschisă de părintele dr. Stanislav Ioan Cucharec, paroh de Solonețu Nou și capelan al polonezilor din dieceza de Iași, a adus comunitatea împreună într-un moment de rugăciune și reculegere. În timpul liturghiei au celebrat și alți preoți,
inclusiv capelanul contingentului militar polonez de la Craiova și preoți din decanatul de Bucovina.

După liturghie în fața bisericii, o mulțime a fost întâmpinată de președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, care a adresat un discurs plin de apreciere și recunoștință.

Spectacolele susținute de ansamblurile „Mala Pojana” și „Solonczanka” au încântat audiența. În continuare, părintele Alin Cătălin Butnaru și doamna Agneșca Polacec au fost onorați pentru contribuția lor în comunitate și au primit urări cu ocazia zilelor lor de naștere, iar evenimentul s-a încheiat cu un picnic la Casa Polonă din localitate. Astfel, comunitatea poloneză din Bucovina a marcat în mod festiv aceste sărbători importante, din calendarul lor cultural și religios.

„Ne bucurăm foarte mult că am putut să sărbătorim această zi frumoasă, alături de toată comunitatea poloneză din Bucovina și nu numai, oaspeți importanți, Consiliul Județean, Prefectura, preoții din decanatul de Bucovina. Aș vrea să aduc mulțumire și comunității poloneze de aici, din Poiana Micului, pentru organizare, pentru tot ceea ce au pregătit și sigur că și părintelui paroh de aici, că ne-a primit la Biserica Sfântul Ioan Paul al II-lea. Dacă ne gândim că în ziua de astăzi avem război la graniță, aș dori să transmit pace și prietenie în rândul tuturor popoarelor, că vedem ce se întâmplă și în Orientul Mijlociu și în Ucraina, avem nevoie de pace și de sănătate.”

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close