Campioana Sucevei va întâlni Comstar Vaslui la baraj

Campioana județului Suceava la fotbal și-a aflat adversara de la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a. Este vorba despre Comstar Vaslui, echipă care și-a asigurat titlul în Liga a 4-a din județul Vaslui, cu patru etape înainte de finalul sezonului.

Campionatul Ligii a 4-a din Vaslui a reunit în acest sezon 12 echipe. În etapa a 18-a, Comstar Vaslui a învins Sporting Banca, scor 5-1 și a câștigat în premieră titlul de campioană cu 4 meciuri rămase de disputat în actuala ediție de campionat. Mai mult, echipa antrenată de Costinel Botez și Cătălin Grigore a reușit eventul după ce a câștigat luni și faza județană a Cupei României, 6-1 în finala cu FC Vulturești. Lotul echipei Comstar Vaslui este format din următorii jucători: Rareș Hăulică, Andrei Baciu, Vicențiu Boicu, Dejan Carlos Bordeianu, Robert Chirilă, Andrei Covăcel, Darius Crăciun, Gabriel Craiu, Rareș Cucoș, Cosmin Dragomir, Florin Folescu, Mircea Horciu, Valerică Joc, Ștefan Mihăilă, Bogdan Panait, Ciprian Petruț, Fabian Popa, Tudor Hij Rîpă, Vlad Sîrbu, Spyro Tăbăcaru și Marin Ursu.

La barajul de promovare în Liga a III-a programat pe 16 și 23 iunie, Comstar Vaslui va întâlni câștigătoarea Ligii a IV-a din Suceava.
Cu șase etape înainte de finalul sezonului, Șoimii Gura Humorului este liderul campionatului județean din Suceava. Pe locul secund, la patru puncte în spate, se află Juniorul Salcea, iar Bradul Putna completează podiumul cu un punct mai puțin.

Autor

  • Din 2007, Daniel Vatamanu s-a alăturat echipei Antena 1 Suceava și a devenit “furnizorul” a tot ceea ce înseamnă sport la Intermedia: de la Știrile din Sport la emisiunea săptămânală Fair-Play unde disecă evenimentele sportive ale săptămânii sau ne poartă prin amintirile scuturate de praf ale sportului de altădată, digitalizat de pe casetele vechi pe care le-am arhivat de-a lungul anilor. Este membru fondator al Brigăzii Dakay, din galeria echipei de fotbal Cetatea Suceava, a cărei pagină de internet a administrat-o. Este fondator gazetasv.ro și a fost redactor la publicația SportExpres. Dani este absolvent de Științe Economice și Administrație Publică la USV. Este creierul din spatele celebrului concurs ”Cupa Cartierelor”, care a avut prima ediție în 2012 și a reunit sute de pasionați ai fotbalului din spatele blocului. La ediția din 2018 a Galei Filmului Românesc a obținut marele premiul pentru scurtmetrajul ”Footbal in Heaven”.

    View all posts Jurnalist TV

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close