Primăria Suceava nu a mai făcut nicio acțiune de întreținere a sistemului de drenaj al versantului Zamca din anul 2004. Declarația îi aparține candidatului Alianței Dreapta Unită la funcția de primar al municipiului Suceava, Marian Andronache. El a amintit că versantul în cauză a fost afectat în mai multe rânduri de alunecări de teren. Cel mai recent episod s-a consumat anul trecut, când alunecările au afectat școala Filadelfia.
Candidatul Alianței Dreapta Unită la funcția de primar al municipiului Suceava, Marian Andronache, susține că Primăria Suceava nu a mai făcut nicio operațiune de întreținere a sistemului de drenaj în zona versantului Zamca din anul 2004. De-a lungul timpului, versantul a fost afectat de alunecări de teren și a fost stabilizat prin sisteme de drenare a apei.
Marian Andronache- candidatul Alianței Dreapta Unită la funcția de primar al municipiului Suceava
„Știm cu toții că anul trecut a avut loc o alunecare puternică la baza versantului Zamca și a afectat școala Filadelfia, a afectat parcări.
De ce spun că acest lucru a fost uitat? Pentru că din anul 2004, pe acest versant, nu s-a mai făcut nicio întreținere a sistemului de drenaj. Ce se poate întâmpla? Eu am experiență și am văzut undeva prin 1998-1999, când primar era domnul Sofronie. După niște ploi foarte puternice, au avut loc niște alunecări teribile, tot versantul s-a umplut de mâl, inclusiv Calea Unirii nu mai era circulabilă. Deci și Calea Unirii poate fi afectată de către aceste alunecări. Poate și accidentele care se produc multe dintre ele ar fi din această cauză.
Practic, dacă s-ar afecta acest bulevard, legătura între Burdujeni, Ițcani și Suceava nu ar mai exista.”
Marian Andronache susține că are soluții pentru întreținerea sistemelor de drenare a apei de pe versantul Zamca.
Marian Andronache- candidatul Alianței Dreapta Unită la funcția de primar al municipiului Suceava
„Vom relua întreținerea din 2025, vom relua întreținerea sistemului de drenaj în această zonă. Sistemul care a fost realizat după 2002, acela care este mai modern, efectiv nu a fost recepționat și la fel nu s-a ocupat absolut nicio firmă de sistemul de drenaj nou creat.
Este, v-am spus, modern, însă ar trebui citit la un interval de câteva zile nivelul pânzei freatice. Lucru care nu s-a realizat niciodată. Sper să mai funcționeze. Urmează, după cum am văzut, o investiție cerută de către primarul Sucevei pe CNI de vreo 10,5 milioane de lei sau de euro, nu mai rețin. Sper să se realizeze, oricum trebuie să se realizeze și acea investiție, astfel încât, odată cu finalizarea lucrării respective, să putem discuta despre un sistem de drenaj complet a versantului Zamca și să dăm siguranța și liniștea cetățenilor din zonă, pentru a-și putea duce traiul în liniște în continuare.”
Pe de altă parte, contactat telefonic, primarul Sucevei Ion Lungu, îl acuză pe Marian Andronache că exagerează din considerente electorale.
Primarul susține că Primăria Suceava a avut un contract pentru întreținerea sistemului, care însă a expirat.

