Dezbaterea electorală organizată de Asociația „Rădăuțiul Civic” a adunat sute de cetățeni dornici să îi cunoască și să le afle proiectele candidaților la funcția de primar al municipiului Rădăuți. A lipsit doar candidatul PNL, Bogdan Loghin, primar în funcție. Regulile dezbaterii au fost foarte clare de la început: au fost invitați toți cei șase candidați înscriși în cursa electorală pentru alegerile de pe 9 iunie, cei cinci prezenți au fost așezați pe scaune în ordine alfabetică și s-a tras la sorți ordinea în care au răspuns întrebărilor.
Asociația ”Rădăuțiul Civic” a organizat o dezbatere electorală la care au fost invitați toți candidații înscriși în cursa pentru obținerea funcției de primar al municipiului Rădăuți. Au răspuns invitației cinci dintre cei șase candidați. Singurul care nu s-a prezentat a fost Bogdan Loghin, primarul în funcție, candidat din partea PNL. Cei prezenți au fost așezați pe scaune în ordine alfabetică și s-a tras la sorți, ordinea în care au răspuns la întrebări. În prima parte a dezbaterii, candidații s-au prezentat și au explicat de ce candidează.
Într-un interviu acordat televiziunii Intermedia, președintele asociației ”Rădăuțiul Civic”, Luca Ciubotaru, a arătat că rețelele sociale online, pe care se pot crea conturi false și pot fi manipulate discuțiile, nu pot substitui dezbaterile reale și sănătoase atât de necesare în preajma alegerilor.
Cătălina Biholar- redactor Intermedia TV
“Luca, asistăm la un exercițiu democratic aici în Rădăuți, pe care l-am făcut și noi acum patru ani. Îmi pare rău să spun că nu cred că vom reuși să-l facem anul acesta de tipul acesta, dezbatere între candidați, nu cu reprezentanți ai lor. De ce ai simțit nevoia? Și de ce ”Rădăuțiul Civic” a simțit nevoia să facă această dezbatere publică acum, în acest an electoral?”
Luca Ciubotaru- președintele asociației ”Rădăuțiul Civic”
”Rădăuțiul Civic” este singura organizație civică din municipiu Rădăuți, este înființată din anul 2017 și în ultimii șapte ani am vrut să aducem cetățenii mai aproape de aleșii lor. Credem că acesta este momentul în care comunitățile trebuie să dezbată, să dezbată civilizat, argumentat despre viitorul orașului și despre soluțiile la problemele orașului. Ne-am săturat de conturi false în mediul online, ne-am săturat de circ și credem că este absolut normal ca oamenii care vor să conducă următorii patru ani acest oraș să vină în fața cetățenilor și să spună de ce fac asta, de ce candidează, ce soluții au și care e viziunea lor pentru viitorul orașului nostru.”