Judecătoarea Ana Maria Chirilă, cea care a fost filmată în timp ce se droga în compania unor interlopi, s-a prezentat din nou la Tribunalul Suceava pentru a afla dacă va rămâne sau nu în arest la domiciliu. Dacă la anterioara înfățișare, femeia a intrat în clădire pe ușa principală, prin fața jurnaliștilor, și chiar a zâmbit la camere, de această data nu a putut fi filmată. În schimb, reamintim, cu judecătoarea din Suceava există filmări în timp ce priza substanțe, despre care se crede că ar putea fi cocaină, de pe o farfurie. Potrivit surselor din anchetă, judecătoarea ar fi consumat stupefiante chiar și în prezența copiilor ei, care sunt minori. Aceasta a fost arestată preventiv, sub acuzația că ar fi primit bunuri materiale din partea unor interlopi, pentru a influența cazul în favoarea acestora, sau pentru a-i anunța atunci când erau filați. Încercând să documenteze un caz de trafic de droguri, polițiștii ar fi ajuns întâmplător la cazul judecătoarei, pe care l-au documentat mai bine de zece luni, înainte să treacă la reținerea acesteia.
Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.
Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații
Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.