Adrenalina și voința au fost ingredientele pentru care caiaciștii din întreaga țară au participat la una dintre cele mai mari competiții de caiac din România, pe Lacul Izvorul Muntelui din Neamț. Vremea favorabilă a permis atât începătorilor, cât și sportivilor avansați să ajungă la performanțe. Cu toate acestea, numeroși participanți au fost nevoiți să abandoneze, întrucât lacul montan a impus un efort intens, iar numai cei foarte bine pregătiți au reușit să finalizeze cursa.
Concursul de caiace a fost inițiat de iubitori ai acestui sport care organizează această competiție. Încă din 2016, întrecerea a pornit de la barajul Bicaz și a reunit la start sportivi care s-au întrecut sâmbătă la maraton și semimaraton, iar duminică la alte probe de îndemânare în care adrenalina dictează. Hai Galațiul! Hai Galațiul!
Pentru mulți dintre concurenți, această competiție de caiace este un examen pentru unii mai dur, pentru alții mai ușor.
În concurs au fost înscrise aproape 100 de echipaje din toată țara și din Republica Moldova. După probele de maraton și semimaraton de sâmbătă-duminică, au avut loc probele de eschimo-rolling, în care concurenții s-au învârtit cu caiacele în apă, dar și proba de sprint.

