Lora și 3 Sud Est au fost un magnet pentru public la ultimul concert organizat de Primăria Suceava pentru a marca zilele orașului. Sucevenii au cântat alături de artiștii lor preferați, iar, la final, au admirat focul de artificii.
Aproximativ 8.000 de persoane au luat parte la ultimul concert organizat de primăria Suceava pentru a marca zilele orașului. În fața unui public foarte entuziast și efervescent, pe scena din fața Casei de Cultură a urcat Lora. Artista a reușit să realizeze imediat o conexiune cu publicul.
A coborât de pe scenă pentru a se apropia de admiratori ei, care au venit în centrul Sucevei cu câteva ore înainte să înceapă concertul pentru a ocupa primele rânduri din fața scenei. După 25 de ani de existență, trei sud-est a demonstrat pe scena generoasă de la zilele Sucevei că publicul nu uită atât de ușor piesele preferate. Sucevenii au cântat alături de Laurențiu Duță, Viorel Șipoș și Mihai Budeanu.
Când s-a lăsat întunericul, publicul s-a transformat într-o mare de luminițe albe. La finalul concertului, pe scena a urcat viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, pentru numărătoarea inversă care a precedat un superb foc de artificii.
Authors
-
Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
-
Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.