Tabără militară la Nemțișor. Interesul copiilor crește, de la un an la altul

Aer curat, distracție, plimbări în natura și ceva…militărie. De asta au parte peste o sută de copii, reuniți într-o tabăra de lângă Mănăstirea Neamțului, organizată de cadre militare în rezervă, veterani din teatrele de operațiuni ai Armatei Române și cadre didactice. Copiii s-au înrolat ușor în jocurile propuse de militari și își dau silință să respecte cât mai mult regulile impuse de atmosfera cazonă.

Așa încep ziua copiii din tabăra Nemțișor, situată la aproximativ un kilometru de Mănăstirea Neamțului. Este al treilea an de când este organizată această tabără de către Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități, iar numărul cererilor de înscriere este în creștere de la o ediție la alta. Copiii sunt îndrumați spre activități cazone de către cadre militare cu experiență în teatrele de operațiuni, în care a participat și Armata României.

Plt.adj.(r)Cătălin Dobrea- instructor Tabăra de copii Nemțisor
“Învață cum să trăiască într-un sistem cazon. Efectiv, aici simulăm un trai ca și cum ar fi în armate, dar făcând niște excepții, pentru că ei sunt totuși niște copii. Misiunea noastră a instructorilor este să încercăm să îi educăm în spiritul ăsta militar, le arătăm ceea ce este disciplină. Și nu în ultimul rând, cerem disciplină de la ei. Ca și instructori le prezentăm adăposturi individuale, cum să-și încropească într-un mediu la munte, adăpostul individual să supraviețuiască măcar o noapte pe munte, cum să-și facă un foc cu anumite elemente improvizate, cum să poată să filtreze niște apă, cum să poată să trăiască pe munte în condiții izolate. Și chiar ați văzut și dvs. învățăm paze de filare cu cântec și încercăm de la an la an să venim cu ceva nou, pentru că noi suntem la a treia ediție și avem foarte mulți copii care au început cu prima ediție, sunt la a treia ediție și încercăm să venim cu lucruri noi astfel încât să nu i plictisim, dar nici să nu i obosim.”

Pentru cei care vin pentru prima dată în tabără adaptarea este puțin mai dificilă, însă se obișnuiesc repede cu activitățile la care participă. Au învățat despre replicile de arme cu aer comprimat și au tras la țintă cu bile de plastic, sau au aflat cum se construiește un adăpost improvizat și cum să se descurce dacă rămân în pădure peste noapte și în caz de intemperii.

În fiecare zi, în tabără, poposesc reprezentanții ai instituțiilor statului, a căror activitate acordă sprijin și ajutor cetățenilor. Ei le explică copiilor cum să se ferească de situații care le-ar pune vechi. Cum să-i aduce viața în pericol sau cum să acorde primul ajutor.

Plt. Adj.șef.(r) Mihai Blaga- Tabăra de copii Nemțișor
“În fiecare zi este un program prin care noi, instructorii, învățăm copiii pe ateliere, fiecare pe plutoane, iar în sprijinul asociației vin pompieri, poliția, de exemplu, chiar ieri a fost de la antidrog, discută cu copiii, le prezintă filmulețe și copiii, spre surprinderea noastră, sunt foarte receptivi. Pompierii vin, jandarmii, cei de la Salvamont, le prezintă tehnica cu care își desfășoară activitatea. Plus că cei de la Crucea Roșiei le prezintă metode de acordare a primului ajutor în situații de urgență. Deci copiii învață. Învață lucruri noi, cu ceea ce se întâlnesc în viața de zi cu zi și văd și cu ce mașini, cu ce echipamente lucrează celelalte instituții ale statului.”

Pe timpul zilei sunt organizate activități distractive, excursii în pădure, dar copiii au și timp liber pentru relaxare.

Spre seară copiii au parte din nou de distracție când se organizează discoteca. Febra musculară este dată uitării și începe dansul. Programul este structurat foarte atent de instructori pentru a putea să le ofere copiilor o săptămână de distracție, dar și în care să învețe respectarea regulilor, disciplina și să savureze momentele în care se pot bucura de natură și de noi prieteni.

Authors

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

  • Cătălina Biholar

    Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close