Elevii Școlii 8 din Suceava, ore într-un singur schimb

În anul școlar 2024-2025, Școala Gimnazială nr. 8 din Suceava va avea pentru prima dată în istoria sa cursuri într-un singur schimb. Clădirea școlii a fost extinsă prin mansardare, iar la ultimul nivel sunt în curs de amenajare șase săli de clasă, două grupuri sanitare și o sală de festivități. Primarul Sucevei, Ion Lungu, dă asigurări că lucrările vor fi terminate până la debutul noului an școlar.

Școala 8 din municipiul Suceava este în plin șantier. Clădirea a fost mansardată, iar la ultimul nivel au fost create noi spații educaționale.

Oana Șlemco- jurnalistă
“Cei peste 600 de elevi ai Școlii 8 din municipiul Suceava vor învăța într-un singur schimb, începând cu anul școlar 2024-2025. Spațiile educaționale au fost extinse prin mansardarea școlii. În mansardă au fost amenajate șase săli de clasă, două grupuri sanitare și o sală de festivități.”

Greta Airinei- Școala Gimnazială Nr.8 Suceava
“Categoric, începând cu acest an școlar, copiii vor învăța într-un singur schimb, începând cu ora 7:00 dimineață pentru clasele mai mari și urmând până în ora 14:00. Se creează astfel un spațiu suplimentar pentru activități de după amiază, ceea ce ne va oferi posibilitatea unui progres școlar evident.”

Oana Șlemco- jurnalistă
“Care sunt avantajele unui astfel de program? De ce vor toate școlile, nu doar Școala 8 din Suceava, să susțină orele în prima parte a zilei?”

Greta Airinei- Școala Gimnazială Nr.8 Suceava
“Un prim motiv ar fi această încălzire permanentă în perioada anului școlar. Copiii suportă niște călduri exagerate în jurul prânzului. Acest ar fi primul motiv. Sălile nu sunt dotate cu aer condiționat. Și al doilea motiv ar fi că de foarte multe ori coincide programul de după amiază cu programul părinților. În sensul că pot să meargă la o activitate suplimentară, pot să stea împreună cu părinții după amiaza.”

Primarul Sucevei Ion Lungu a declarat că lucrările de construire și amenajare a mansardei vor fi terminate până la începutul noului an școlar.

Ion Lungu- primarul Sucevei
“Un proiect foarte avansat se referă la mansardarea Școlii Gimnaziale nr. 8 din cartierul George Enescu. Practic cele șase săli de clasă sunt la faza de finalizare. Vor fi finalizate până la data de început a anului școlar, până la 1-5 septembrie. Deci vor fi finalizate sălile de clasă, holul, cele două băi, căile de acces, rămâne ca termen 30 septembrie – 1 octombrie, sala de festivități, o sală mare, dar se poate începe anul școlar și fără această sală de festivități.”

Și elevii de gimnaziu de la Colegiul Național Petru Rareș vor învăța într-un singur schimb în noul an școlar, pentru că primăria a construit o nouă clădire în curtea unității de învățământ. Pe de altă parte, în ședința Consiliului Local de joi, 29 august, vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea energetică a Colegiului Economic Dimitrie Cantemir.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close