Suceava: Casa de Pensii, luată cu asalt de pensionarii nemulțumiți de recalculare

Casa Județeană de Pensii Suceava a înregistrat aproximativ 900 de reclamații din partea pensionarilor nemulțumiți de recalcularea pensiilor. În contextul acestui val de nemulțumiri, directorul executiv Constantin Boliacu a făcut apel la pensionari să utilizeze atât ghișeele instituției, cât și platforma online pentru a depune sesizările. Reclamațiile pot fi trimise și pe site-ul Casei de Pensii Suceava.

„Dat fiind volumul mare de muncă, este posibil să apară neconcordanțe în deciziile de recalculare. De aceea, pentru a lămuri aceste aspecte, invit pensionarii care vor avea nelămuriri să se adreseze ghișeielor deschise în acest sens de luni până joi, între orele 8.30-14.30. Casa de pensii va proceda la rectificarea deciziei în cazul în care aspectele sesizate sunt corecte”, a transmis Constantin Boliacu în cadrul emisiunii Prima Oră. Directorul casei de pensii Suceava a mai anunțat că începând cu 1 septembrie 2024 vor fi puse în aplicare dispozițiile articolului 144 aliniat 2 din legea 360 pe 2023, care prevăd valorificarea adeverințelor cu sporuri nepermanente depuse anterior acestei date.

Reclamațiile pot fi depuse și pe site-ului. Casei de pensii Suceava www.CJPSV.ro Găsiți detalii la rubrica petiții. La nivelul casei județene de pensii Suceava, au fost recalculate un total de 134.728 de pensii. În urmare calculării, 106.577 de pensii au crescut, iar 7.711 au depășit cuantumul indemnizației sociale. Creșterea medie a fost de 24%. Numărul pensiilor care au rămas cu același cuantum, este de 28.150. Numărul pensiilor care au rămas cu același cuantum,

Autor

  • Adriana Dascălu Bulină

    Adriana Dascălu-Bulină: realizatoare a emisiunilor ”Prima oră” (în direct, în fiecare dimineață, de la 07:00 la 08:00) și ”Acasă în Diaspora” (difuzată marțea, de la ora 20:00), are o experienţă în mass-media (radio, tv, ziar) din anul 1994. A strâns multe premii și nominalizări pentru jurnalism și implicare socială, dar crede că una dintre cele mai mari realizări ale ei este este campania ”Oprește cancerul de col uterin!”, pe care, ca fostă bolnavă, a inițiat-o în anul 2014. Pentru că, nu-i așa?, informarea și prevenția merg mână în mână pentru un stil de viață sănătos și frumos! Colegii spun despre Adriana că este o colegă foarte săritoare, care niciodată nu te lasă la greu. Experienţa acumulată îşi spune cuvântul, fiind echilibrată şi perfecţionistă. În timpul liber face sport, se relaxează cu familia și ascultă heavy metal. Este mama lui Luca, viitor mare fotbalist și este mare iubitoare de pisici și flori!

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close