Colaborare între biserică și Institutul Național de Recuperare pentru crearea de centre de recuperare în zona Sucevei

Mănăstirea Sihăstria Putnei a găzduit Școala de Excelență a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie. Evenimentul a avut ca scop dezvoltarea profesională a tinerilor medici în tehnicile de recuperare și reabilitare și a pus accent pe integrarea spiritualității în procesul medical. Cu acest prilej, organizatorii au subliniat necesitatea colaborării între Biserică și instituțiile medicale pentru crearea de centre de recuperare în zona Sucevei.

Școala de excelență a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie a avut loc în perioada 24-28 septembrie la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în organizarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de Institutul Național de Recuperare.

Dr. Alexandru Cristea- șef secție Institutul de Național de Recuperare, medicină, fizică și balnecoclimatologie
“Și odată cu ideea Arhiepiscopiei Sucevei, care își doresc să se deschidă în zona Bucovinei o serie de centre de recuperare, am primit o invitație pe care am onorat-o de a susține aici, în cadrul Mănăstirii Sihăstria Putnei, un workshop, o sesiune de școală de vară, care se adresează medicilor rezidenți, chiroperapeuților tineri, în ideea de a-i ajuta să înțeleagă mai bine ce înseamnă această specialitate, de a înțelege și de a învăța cum trebuie să-și crească calitatea actului medical și astfel putem folosi această școală de vară și ca un preambul a dorinței pe care o avem noi prin managerul nostru de a înființa un centru de simulare pentru medicii tineri care termină specialitatea, în care să-i perfecționăm, să-i ajutăm, să le oferim diferite competențe.”

Prof.univ.dr. Gelu Onose- șef clinică recuperare Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arsenie
“Această școală de excelență, într-adevăr, și-a atins ținta și își merită denumirea respectivă, pentru că mixează îmbină două lucruri. Aspectul academic de prezentare de elemente de actualitate din domeniul de vast al recuperării medicii fizice și balneoclimatologie, prezentate de seniori, ca să zicem așa, pe post de trainer. Pe de altă parte, am îmbinat aceste aspecte de prezentări de actualități teoretice, ceea ce ar fi fost de nivelul, să zicem, unei conferințe, cu elementele practice pe care colegi de-ai noștri le-au prezentat tinerilor în formare, pentru că cineva trebuie să ducă mai departe făclia, adică medicii rezidenti.”

Școala de Excelență a vizat dezvoltarea medicilor tineri în tehnici moderne de recuperare și reabilitare și, în plus, a promovat importanța consilierii spirituale în tratamentele medicale.

Asist.univ.dr. Doroteea Elena Teoibas-Șerban- medic specialist Spitalul Județean de Urgență Ilfov
“Încărcătura energetică de aici și factorii naturali, că tot vorbim și de balneologie, factorii naturali terapeutici ai aerului și ai climei, au ajutat foarte mult la această manifestare științifică să fie un real succes.”

“Ca novice în această specialitate, a fost o experiență covârșitoare, aș putea să spun, din toate puncte de vedere. a fost foarte frumos. A fost, pentru că suntem și într-un loc atât de special, a fost și o experiență spirituală și o experiență de cunoaștere a unor locuri atât de frumoase, dar și a unor persoane de un adevărat calibru și care oarele sunt recunoscători.”

“Chiar am pus bazele unei colaborări intradisciplinare, se vorbește tot timpul de colaborare interdisciplinară, dar a fost foarte frumos să ne cunoaștem mai bine între noi, să ne învățăm unii pe alții ce știm. Și cu siguranță a fost bine și pentru psihicul nostru faptul că am fost aici, în acest loc absolut minunat pentru psihicul nostru, pentru că asta trebuie să ducem mai departe pacienților, să facem nu numai vindecarea trupului, cât și a sufletului.”

Evenimentul a consolidat colaborarea între Biserică și Institutul Național de Recuperare în vederea dezvoltării unor centre de recuperare în zonă.

Protos. Alexandru Moroșan- sectorul de asistență socială și medicală Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
“Acest eveniment vine și în completarea nevoilor și proiectelor pe care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților le-a demarat pentru a crea o punte de legătură între profesioniștii din domeniul recuperării, pentru a completa recuperarea socială din centrele sociale și a dezvolta centre de recuperare medicală profesionale, alături de profesioniști din centrele și a aduce alături de bolnav, alături de pacient, alături de fiu duhovnicesc, medicul care să completeze recuperarea duhovnicească cu recuperarea trupească.”

Authors

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

  • Cătălina Biholar

    Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close