AUR Suceava a dat startul unei caravane mobile care promovează candidatul partidului la alegerile prezidențiale și echipa de candidați pentru Parlamentul României. Timp de o lună, membrii și susținătorii formațiunii lui George Simion se vor deplasa în toate colțurile județului Suceava pentru a discuta cu cetățenii. Parlamentarul AUR, Florin Pușcașu, i-a îndemnat pe suceveni să consulte materialele electorale ale partidului pentru a afla angajamentele candidaților pentru județ.
AUR Suceava a lansat caravana mobilă pentru promovarea candidatului partidului la alegerile prezidențiale și echipei de candidați înscrisă în cursa electorală pentru Senat și Camera Deputaților.
Petrică Negrea- candidat AUR Camera Deputaților
“Ne-am adunat cu toții în această dimineață ca să aducem un suflu nou în politica românească, împreună cu echipa AUR, alături de președintele nostru George Simion, care constituie garanția unui trai mai bun. M-am alăturat acestui partid datorită valorilor și principiilor sale, care coincid cu principiile mele personale legate de credință, patriotism, respect pentru tradiție și pentru dezvoltarea unui stat de drept, cum ar trebui să fie.”
Florin Pușcașu- candidat AUR Camera Deputaților
“Suntem un partid izvorât din nevoia românilor. Vin în completarea domnului Petrica Negrea să spun că nu doar domnia sa se simte nereprezentat și nedreptățit în mediul economic în care a operat până acum, toți românii se simt lipsiți de reprezentare în Parlamentul României, în viața socială și politică românească, drept pentru care AUR, care a izvorât din năzuințele și din nemulțumirile poporului român, vin acum să ducă lupta în plan politic. Este ceea ce ne-am asumat de patru ani de zile. Pornim acum într-o campanie în care ne prezentăm, suntem exact vocea românilor care au exprimat limpede nevoia de schimbare în societatea românească.”
Până la sfârșitul campaniei electorale, caravana celor de la AUR Suceava va ajunge în toate localitățile.
Florin Pușcașu- candidat AUR Camera Deputaților
“Caravana va însemna o echipă de aur care va străbate județul în dorința de a promova Planul Simion, candidatura domnului președinte George Simion la președinția României și candidații județului Suceava la parlamentare, oameni cu care ne mândrim, despre care avem puterea să spunem că pot cu adevărat să reprezinte ceea ce suceveni simt și își doresc să aibă ca voci în Parlamentul României. Este campania electorală, așa cum o înțelegem noi, va fi jertfa noastră timp de o lună de zile de a ne prezenta și de a da seamă despre toate dorințele noastre de a aduce lupta în Parlament.”
În cursul zilei de luni, membri și simpatizanții AUR s-au deplasat prin municipiul Suceava, unde au stat de vorbă cu oamenii și au împărțit materiale electorale.