Creme emoliente, protecție solară și o rutină zilnică sunt cheia pentru o piele sănătoasă pe timp de iarnă. Dr. Cristina Ionescu, medic primar dermato-venerologie, a explicat în cadrul emisiunii „Prima Oră” cum să ne protejăm pielea de frig, vânt și aerul uscat în sezonul rece.
Doctor în științe medicale, Cristina Ionescu, a subliniat că iarna trebuie folosite cremele emoliente, nu cele hidratante. Aplicăm măcar o dată pe zi, dar și ori de câte ori este nevoie, mai ales în zonele sensibile, cum sunt cele din jurul ochilor și buzelor, a explicat medicul.
Dr. Cristina Ionescu- medic primar dermato- venerologie
„Aceste creme au rolul de a preveni uscarea excesiva deshidratată, o piele care nu este gresată, atunci se ridează foarte ușor și se irită foarte ușor. Stratul de lipide, sebumul care există pe piele, are un rol protector și împotriva intemperiilor, a temperaturilor scăzute, dar are și un rol antibacterian. Prin urmare, ar trebui în fiecare dimineață sau în fiecare zi, depinde de activitatea fiecăruia, să nu ieșim în afara locuinței până când nu aplicăm o cremă emolientă la nivelul feței, la nivelul gâtului, mâinilor, respectiv zonele lor descoperite și expuse la temperaturi scăzute. Acum trebuie să facem o diferență. Există creme hidratante, hidratant însemnând că acea cremă are un conținut mai mare de apă decât de lipide, de grăsimi și în acest mod se numesc hidratante. Cremele hidratante sunt folosite pe perioada verii când există o transpirație abundentă și temperaturile ridicate și există creme emoliente care au un conținut mai mare în grăsime, sunt mai grase creme și care e preferabil să le aplicăm când temperaturile sunt scăzute. După cum știți și populațiile din zonele foarte rece ale globului, nordice, foloseau în mod clasic grăsimea de focă și o aplicau ca un strat izolator și protector. Exact. Ei, sigur că aceste creme trebuie aplicate mai ales în jurul ochilor, în jurul gurii, unde nu avem prea multe glande sebacee, deci în mod natural care secretă sebum și aceste zone se ridează cel mai ușor.”
Medicul dermatolog recomandă perseverență și organizare pentru o îngrijire eficientă. Trebuie să ne facem o rutină zilnică și să aplicăm cremele în mod regulat. Un loc dedicat în casă, unde să ținem produsele la îndemână, poate fi de mare ajutor.
Dr. Cristina Ionescu- medic primar dermato- venerologie
„Să fim perseverenți, adică efectiv să ne facem o rutină din aceasta și să le aplicăm în mod regulat. În mod regulat înseamnă să le pregătim din timp, adică undeva, eu știu, în colțișorul din baie sau din dormitor, să avem locușorul nostru în care deja ne-am pus acele creme și la prima ora dimineții, în timp ce ne bem cafeaua, să efectuăm și aceste manopere benefice pentru protejarea pielii.”
Deși asociată de obicei cu sezonul cald, protecția solară nu trebuie ignorată iarna. Chiar dacă iarna, soarele, nu este la fel de intens, aplicăm crema cu factor de protecție dimineața, fără a fi necesară reaplicarea pe parcursul zilei, așa cum facem vara.
Dr. Cristina Ionescu- medic primar dermato- venerologie
„Și în cursul iernii avem ultraviolete, iar când apare și zăpada, zăpada reflectă ultravioletele și la fel ca și vara când stăm lângă un luciu de apă, vom avea ultravioletele direct verii, când trebuie să o reaplicăm datorită transpirației abundente, în cursul iernii această cremă fotoprotectoare este suficient să o aplicăm dimineața și probabil că va fi eficientă pe tot parcursul zilei, având în vedere că și cam la ora 4-5 după amiaza de vreme dispare acea radiație ultravioletă puternică părând seara.”
Prin aplicarea acestor sfaturi simple, dar eficiente, putem proteja pielea împotriva efectelor dăunătoare ale frigului și vântului și să o menținem sănătoasă și radiantă pe tot parcursul iernii. Mersi.