Două persoane, o femeie de 39 de ani din județul Iași, și un bărbat de 54 de ani din județul Vrancea, au primit o nouă șansă la viață după ce au beneficiat de transplant renal. Rinichii au fost prelevați de la o pacientă de 72 de ani, din Suceava, aflată în moarte cerebrală, a cărei familie a făcut un grozav gest de altruism și a acceptat donarea de organe.
Intervențiile s-au desfășurat la Spitalul Parhon din Iași, fiind al 8-lea și al 9-lea transplant renal efectuate de echipa medicală de la începutul anului. Pacienta din Iași, diagnosticată cu afecțiune genetică renală, se afla pe lista de așteptare de aproximativ 2 ani. După 6 ani sub supraveghere medicală, transplantul i-a redat speranța.
Corina Dondaș- pacientă
„Nu cred că aș putea avea vreodată cuvintele să mulțumesc donatorilor și familiei donatorului și echipei medicale și chirurgicale de aici și tuturor oamenilor de aici din echipa medicală care mă îngrijesc, pentru că nu e o șansă pe care o poți avea. E o șansă, practic, la viață pentru cineva și în felul ăsta mă gândesc că poate aș putea, la rândul meu, să ofer ceva din ajutorul ăsta oamenilor cu care voi lucra în continuare, pentru că domeniul în care lucrez, oricum este legat de oameni și felul ăsta, aș putea să dau mai departe.”
Cel de-al doilea beneficiar, un bărbat din Vrancea, se afla sub tratament nefrologic din 2011 și intrase în program de dializă în august 2024.
Adrian Săvulescu- pacient
“Țin să mulțumesc familiei donatorului care ne-a dat șansa la a doua viață, echipei de medici care este în permanență alături de noi
și are grijă noastră și încrederea în Doamne Doamne și mulțumim din suflet că avem familie acasă care ne așteaptă.”
Prelevarea rinichilor și a ficatului de la donatoarea din Suceava a avut loc în dimineața zilei de 27 februarie la Spitalul Clinic de Urgență Sfântului Ioan cel Nou din Suceava. Echipele medicale de la Spitalul Parhon și de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, alături de specialiștii suceveni, au realizat procedura. A declarat doctorul Ionut Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Parhon din Iași. Aceasta a fost prima operație de prelevare de organe efectuată la Spitalul Clinic Județean Suceava în acest an.